Calendarul zilei de 4 Iulie

4 iulie in istorie



Calendarul zilei de 4 Iulie

Iulie
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
29
30
31



Evenimente si sarbatori

*Ziua Independentei in Statele Unite ale Americii.
1534Christian al III-lea este proclamat rege al Norvegiei si Danemarcei la biserica din orasul Rye. De domnia lui se leaga implementarea reformei protestante in aceasta zona.
1776A fost adoptat documentul numit Declaratie de independenta a Statelor Unite ale Americii prin ratificarea sa de catre Congresul Continental, prima entitate conducatoare a noului stat creat.
1827Sclavia este abolita in statul New York.
1864Decret domnesc privind infiintarea Universitatii din Bucuresti, care reunea intr-un singur corp facultatile de Drept, Stiinte si Litere. Primul rector a fost juristul Gh. Costaforu. (4/16).
1876S-a creat, la Bucuresti, "Societatea nationala de Cruce Rosie a Romaniei". La 23 august acelasi an, societatea a fost recunoscuta de Comitetul International al Crucii Rosii de la Geneva. (4/16).
1928Marea Britanie: Este acordat dreptul deplin de vot pentru femei.
1946Romania si Marele Ducat al Luxemburgului au reluat relatiile diplomatice la nivel de legatie.
1950Prima emisie a postului de radio Europa Libera.
1954Germania castiga Campionatul Mondial de Fotbal din Elvetia pentru prima data - 3:2 cu Ungaria.
1957S-a infiintat, la Bucuresti, Arhiva Nationala de Filme.
1960A fost inaugurat noul steag american, in urma admiterii statului Hawaii ca cel de-al 50-lea stat al SUA, in august 1959.
1970Romania si Costa Rica au stabilit relatii diplomatice la nivel de ambasada.
1987A intrat in functiune pasajul Lujerului, cu o lungime de 800 m, din care 400 m sunt acoperiti.
1997Nava spatiala americana Pathfinder a aterizat pe Marte.


Nasteri

🚼 1546Murat al III-lea, sultan otoman (d. 1595).
🚼 1715Christian Furchtegott Gellert, poet si romancier german (d. 1769).
🚼 1790George Everest, geograf englez (d. 1866).
🚼 1799Oscar I al Suediei, rege al Suediei si Norvegiei (d. 1859).
🚼 1807Giuseppe Garibaldi, general si om politic italian (d. 1882).
🚼 1854Victor Babes, bacteriolog si morfopatolog roman, fondator al scolii romanesti de microbiologie, membru al Academiei Romane (d. 1926).
🚼 1872Calvin Coolidge, al 30-lea presedinte al Statelor Unite ale Americii (d. 1933).
🚼 1886Alice Calugaru, poeta romanca (d. 1933).
🚼 1910Gloria Stuart, actrita americana.
🚼 1911Victor Nadolschi, astronom roman (d. 1996).
🚼 1923Haralamb Zinca, pseudonimul literar al lui Hary Isac Zilberman, scriitor roman (d. 2008).
🚼 1927Gina Lollobrigida, actrita italiana.
🚼 1948Claudine Bertrand, scriitoare canadiana.
🚼 1952Vladimir Tismaneanu, politolog roman.


Decese

965Papa Benedict al V-lea.
1826John Adams, al 2-lea presedinte al SUA (n. 1735).
1826Thomas Jefferson, al 3-lea presedinte al SUA (n. 1743).
1831James Monroe, al 5-lea presedinte al SUA (n. 1758).
1848Francois-Rene de Chateaubriand, diplomat si scriitor francez (n. 1768).
1921Antoni Grabowski, inginer chimist polonez (n. 1857).
1934Marie Curie, om de stiinta de origine poloneza, laureat al Premiului Nobel (n. 1867).
1935Nectarie Cotlarciuc, mitropolitul Bucovinei (n. 1875).
1940Robert Pershing Wadlow, american, detinatorul recordului mondial de cel mai inalt om din lume: 2,72 m. (n. 1918).
1991Sigismund Toduta, compozitor si muzicolog roman (n. 1908).
1997Miguel Najdorf, sahist, argentinian de origine poloneza (n. 1910).
2000Gustaw Herling-Grudzinski, scriitor polonez (n. 1919).
2003Barry White, cantaret american (n. 1944).

Calendarul zilei: 4 iulie

Bijuteria de lux Papillon Construct